Referitoare la necesitatea unei strategii a UE de combatere a infiltrării islamiste și a influenței rețelei Frăției Musulmane
B-10-2026-0429
în numele Grupului ESN · Rapporteur: Christine Anderson, Mary Khan, Milan Uhrík, Roberto Vannacci
B100429/2026
Rezoluția Parlamentului European referitoare la necesitatea unei strategii a UE de combatere a infiltrării islamiste și a influenței rețelei Frăției Musulmane
(2026/2868(RSP))
Parlamentul European,
– având în vedere articolul 2 și articolul 4 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană,
– având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Convenția europeană a drepturilor omului,
– având în vedere raportul guvernului francez din mai 2025 intitulat „Frères musulmans et islamisme politique en France” (Frăția Musulmană și islamismul politic în Franța),
– având în vedere raportul nr. 2318 adoptat de Adunarea Națională din Franța la 7 ianuarie 2026 prin care se solicită includerea Frăției Musulmane pe lista UE a organizațiilor teroriste,
– având în vedere raportul serviciului de securitate al statului belgian intitulat „Intelligence Report 2025” (Raportul serviciilor de informații pe 2025),
– având în vedere raportul serviciului de protecție a statului și de informații al Ministerului Federal de Interne din Austria, intitulat „Verfassungsschutzbericht 2025” (Raportul privind protejarea Constituției pe 2025),
– având în vedere raportul guvernului Regatului Unit din 17 decembrie 2015 intitulat „Muslim Brotherhood Review: Main Findings” (Analiză despre Frăția Musulmană: principalele constatări),
– având în vedere raportul din 25 iunie 2020 al comisiei parlamentare de anchetă din Țările de Jos privind influența nedorită din partea țărilor în care nu există libertate, intitulat „(On)zichtbare invloed” [Influența (in)vizibilă],
– având în vedere răspunsul guvernului federal german din 29 septembrie 2017 la întrebările parlamentare privind influența statelor străine asupra comunităților islamice, publicat în Bundestag Drucksache 18/13658,
– având în vedere răspunsurile Comisiei la întrebările cu solicitare de răspuns scris E-004897/2021 și E-003065/2025 privind Forumul organizațiilor europene de tineret și studenți musulmani (FEMYSO) și finanțarea UE,
– având în vedere articolul 136 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât tradițiile constituționale ale Europei se bazează pe libertatea și responsabilitatea individului, egalitatea în fața legii, libertatea de conștiință și de exprimare, pluralismul politic, statul de drept, societatea civilă autonomă și distincția dintre autoritatea religioasă și autoritatea statului;
B. întrucât islamismul este o ideologie politică care urmărește să modeleze statul, dreptul și societatea în conformitate cu normele religioase;
C. întrucât islamismul se bazează pe concepții politice și juridice cu rădăcini adânci în istoria islamică și nu poate fi separat cu ușurință de doctrina religioasă sau de instituțiile religioase;
D. întrucât islamismul nu reprezintă doar o problemă de securitate, ci și o provocare pentru ordinea constituțională, prin care se urmărește subordonarea libertăților individuale, a legilor adoptate în mod democratic și a societății civile autonome unor norme politice sau sociale definite pe baza religiei;
E. întrucât influența islamistă se poate extinde nu numai prin terorism și organizații în mod deschis extremiste, ci și prin infiltrarea treptată în partidele politice, organizațiile societății civile, instituțiile de învățământ, organismele religioase reprezentative și instituțiile publice;
F. întrucât Frăția Musulmană este o mișcare islamistă înființată de Hassan al-Banna în Egipt în 1928, care urmărește islamizarea treptată a societății și, în cele din urmă, o ordine politică guvernată de principiile islamice; întrucât mișcarea și-a dezvoltat o rețea internațională și a stabilit o prezență semnificativă în Europa începând din anii 1950; întrucât ea și-a consolidat influența prin organizații religioase, educaționale și reprezentative; întrucât serviciile europene de securitate au identificat Frăția Musulmană ca fiind un curent major de islamism legalist, care urmărește să influențeze pe termen lung comunitățile musulmane, politicile publice și instituțiile politice și societale; întrucât principala amenințare reprezentată de Frăția Musulmană în Europa constă, prin urmare, în infiltrarea islamistă pe termen lung, capabilă să încurajeze structuri paralele, segregarea și erodarea treptată a principiilor democratice și constituționale;
G. întrucât dezvoltarea rețelelor islamiste în Europa a fost facilitată de migrație și de formarea comunităților mari în diaspora; întrucât actorii asociați Frăției Musulmane și-au adaptat strategiile organizaționale și ideologice la situația minorităților musulmane din Europa, creând structuri religioase, educaționale, caritabile și reprezentative prin care ar putea fi urmărită influența societală și politică pe termen mai lung;
H. întrucât serviciile de securitate, guvernele și anchetele parlamentare din mai multe țări europene au documentat forme de influență islamistă legalistă care funcționează prin înființarea și controlul asociațiilor, moscheilor și structurilor educaționale, activități de lobby țintite și revendicări de reprezentare a comunităților, finanțare și asigurare de personal din surse externe, precum și eforturi de a obține finanțare publică, recunoaștere instituțională și influență asupra politicilor publice;
I. întrucât raportul guvernului francez identifică Frăția Musulmană drept un actor important în islamismul politic și descrie rețelele care operează prin structurile religioase, educaționale, caritabile și ale societății civile, inclusiv încercări de a influența instituțiile europene;
J. întrucât serviciul de securitate al statului belgian evaluează Frăția Musulmană ca fiind caracterizată în principal de activități menite să influențeze politica publică privind islamul; întrucât membrii săi încearcă adesea să își ascundă afilierea și să exercite o influență disimulată, despre care serviciul de securitate consideră că ar putea constitui o ingerință;
K. întrucât serviciul de securitate austriac descrie Frăția Musulmană ca fiind una dintre cele mai importante mișcări ale islamismului legalist din Austria și raportează că a continuat în 2025 să încerce să influențeze musulmanii și instituțiile politice;
L. întrucât analiza efectuată de Regatul Unit despre Frăția Musulmană a constatat că grupurile asociate cu Frăția Musulmană și influențate de aceasta au exercitat, în unele situații, o influență semnificativă asupra organizațiilor naționale care pretind că reprezintă comunitățile musulmane, organizațiilor caritabile și a unor moschei, inclusiv asupra organizațiilor care s-au angajat într-un dialog cu guvernul pe această bază;
M. întrucât ancheta parlamentară din Țările de Jos a identificat influența străină exercitată prin înființarea, finanțarea și conducerea moscheilor, școlilor și asociațiilor, formarea și trimiterea imamilor și a predicatorilor și furnizarea de materiale didactice; întrucât această influență străină a inclus influența de stat exercitată de Turcia prin Diyanet și finanțarea provenită din mai multe state din Golf;
N. întrucât Turcia exercită influență asupra unor părți din diaspora sa din Europa prin structuri religioase care au legături cu statul turc; întrucât guvernul federal german a documentat legăturile structurale și de personal dintre Uniunea Turco-Islamică pentru Afaceri Religioase (DITIB) din Germania și Diyanet, precum și supravegherea de către misiunile diplomatice turce a imamilor Diyanet trimiși în Germania, pe care le-a evaluat ca creând multiple posibilități prin care organismele statului turc pot să influențeze congregațiile și, indirect, diaspora turcă;
O. întrucât finanțarea externă poate crea structuri durabile de influență religioasă și politică prin moschei, școli, centre islamice și organizații ale societății civile; întrucât activitatea parlamentară franceză a raportat o finanțare substanțială din Qatar a moscheilor, a centrelor islamice, a școlilor și a altor proiecte asociate cu rețelele Frăției Musulmane din Europa;
P. întrucât raportul guvernului francez plasează FEMYSO în ecosistemul Frăției Musulmane Europene, în timp ce FEMYSO neagă legăturile cu Frăția Musulmană; întrucât FEMYSO a primit finanțare din partea UE și a menținut contacte cu instituțiile UE;
Q. întrucât proiectul „We CAN for Human Rights Speech” (WECANHRS), cofinanțat de UE și de Consiliul Europei, a organizat un atelier în cooperare cu FEMYSO în septembrie 2021, urmat de o campanie pe rețele de socializare care a prezentat hijabul ca o expresie a libertății; întrucât acest caz demonstrează că trebuie să existe un control mai strict asupra organizațiilor care beneficiază de fonduri sau legitimitate instituțională din partea UE;
R. întrucât evenimentele recente au evidențiat că partidele politice sunt vulnerabile în fața rețelelor organizate și la mobilizarea electorală locală, inclusiv apariția șefului clanului Remmo la evenimentele electorale ale Die Linke (Partidul Stângii) din Berlin și o anchetă suedeză în curs privind presupusa influență nejustificată în alegerile din localitatea Borlänge, legată de Partidul Stângii din Suedia, în contextul unui sprijin puternic pentru candidatul în cauză în rândul unor suedezi de origine somaleză;
S. întrucât legea este cel mai puternic instrument de care dispune un stat democratic guvernat prin statul de drept împotriva activităților nedorite ale mișcărilor ideologice și ale organizațiilor asociate acestora; întrucât asociațiile islamiste din Europa beneficiază adesea de un control insuficient și de o aplicare inadecvată de către unele state membre a obligațiilor legale aplicabile asociațiilor non-profit, fundațiilor religioase și firmelor, care, la prima vedere, pot părea că au o dimensiune sau o importanță limitată; întrucât, în acest sens, ar trebui să se atragă atenția asupra situației din anumite cartiere ale marilor orașe în care se estimează că economia ilegală este mai mare decât economia legală;
T. întrucât campaniile susținute conduse de guverne în cadrul autorităților judiciare și de aplicare a legii care promovează „diversitatea”, „multiculturalismul”, „combaterea rasismului” și „nediscriminarea” au creat un efect de intimidare în rândul funcționarilor publici, care au fost presați să ignore abaterile minorităților, inclusiv abaterile care implică asociațiile, instituțiile religioase și întreprinderile lor, chiar și atunci când un astfel de comportament este ilegal; întrucât acest lucru a contribuit, în întreaga UE și în afara acesteia, la neinvestigarea sau tratarea inadecvată a zeci de mii de cazuri de agresiune sexuală și viol comise de persoane aparținând minorităților; întrucât această presiune din cadrul autorităților judiciare și de aplicare a legii trebuie să înceteze; întrucât legea trebuie aplicată în mod egal, imparțial și ferm tuturor cetățenilor din întreaga UE,
1. invită statele membre să combată islamismul și infiltrarea islamistă în ordinea constituțională și competențelor lor constituționale și să coopereze în cazurile în care rețelele islamiste, finanțarea sau influența străină își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier;
2. invită toate autoritățile judiciare și de aplicare a legii din toate statele membre să asigure respectarea deplină a legislației naționale și respectarea efectivă a tuturor obligațiilor legale aplicabile de către asociațiile, fundațiile religioase și întreprinderile care își desfășoară activitatea pe teritoriul lor;
3. invită toate statele membre să întrerupă imediat campaniile din cadrul autorităților judiciare și de aplicare a legii care promovează „diversitatea”, „multiculturalismul”, „combaterea rasismului” și „nediscriminarea”, pentru a elimina efectului disuasiv asupra funcționarilor publici, care îi determină să ignore abaterile comise de persoane aparținând minorităților, inclusiv abaterile care implică asociațiile, instituțiile religioase și întreprinderile acestora; solicită să se elimine toate aceste programe care exercită presiuni în cadrul autorităților judiciare și de aplicare a legii și solicită ca legea să fie aplicată din nou în mod egal, imparțial și ferm tuturor cetățenilor din întreaga UE;
4. respinge apariția și instituționalizarea societăților paralele bazate pe separarea religioasă sau comunitară permanentă; consideră că autoritățile publice ar trebui să elimine politicile și stimulentele care consolidează această separare și ar trebui, în schimb, să încurajeze asimilarea în societatea națională și participarea în ordinea sa civică, constituțională și juridică comună;
5. invită autoritățile publice din statele membre să exercite un control adecvat înainte de a acorda finanțare, statut consultativ sau funcții de reprezentare organizațiilor care pretind că vorbesc în numele comunităților religioase sau care încearcă să exercite influență politică pe această bază, inclusiv un control al guvernanței lor, al afilierilor lor organizaționale și al finanțării străine;
6. invită statele membre, în conformitate cu dreptul intern, să refuze intrarea sau șederea resortisanților țărilor terțe care incită la violență sau ură, sprijină organizațiile teroriste sau extremiste islamiste sau constituie în alt mod o amenințare la adresa securității publice sau a ordinii constituționale și, dacă este posibil din punct de vedere legal, să îi îndepărteze;
7. solicită consolidarea cooperării voluntare și a schimbului de informații între autoritățile naționale competente în ceea ce privește rețelele islamiste transnaționale, inclusiv crearea sau controlul organizațiilor afiliate, legăturile organizaționale ascunse, activitățile de lobby țintite, exploatarea structurilor diasporei pentru influență politică organizată, influența statelor străine și finanțarea din țări terțe; respinge crearea unei competențe generale la nivelul UE pentru a supraveghea convingerile religioase, opiniile politice sau societatea civilă;
8. invită statele membre să asigure transparența în ceea ce privește finanțarea din țările terțe, personalul, guvernanța și controlul instituțional asupra organizațiilor religioase, educaționale, caritabile și ale societății civile, inclusiv asupra moscheilor și școlilor, precum și finanțarea, numirea și formarea imamilor și a predicatorilor; solicită schimbul de informații dacă astfel de structuri fac parte din rețele transnaționale de influență islamistă sau a statelor străine;
9. invită statele membre și, dacă sunt implicate relațiile externe ale UE, pe Vicepreședinta Comisiei/Înalta Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, sprijinită de Serviciul European de Acțiune Externă, să aducă în atenția țărilor terțe în cauză cazurile documentate de ingerință de stat și să solicite încetarea acestor ingerințe; solicită, dacă astfel de activități persistă, măsuri diplomatice proporționale și o revizuire, în limitele competențelor lor respective, a cooperării, a finanțării publice și a parteneriatelor instituționale care implică organismele de stat responsabile;
10. invită Comisia să publice o prezentare cuprinzătoare a finanțării sale pentru FEMYSO și alte organizații identificate de autoritățile competente ale statelor membre ca fiind asociate cu rețelele islamiste, precum și a cooperării instituționale cu acestea, inclusiv a fondurilor oferite, a proiectelor finanțate, a reuniunilor organizate și a rolurilor consultative acordate;
11. invită Comisia să se asigure că finanțarea UE, accesul instituțional și statutul consultativ nu sunt acordate organizațiilor care promovează islamismul politic sau care servesc drept vehicule pentru influența străină disimulată; solicită un control și transparență adecvate pentru afilierile organizaționale, guvernanța și finanțarea din țări terțe și nu recomandă să se confere legitimitate reprezentativă organizațiilor doar pentru că ele pretind că vorbesc în numele comunităților musulmane;
12. solicită recuperarea fondurilor UE dacă beneficiarii încalcă condițiile de finanțare aplicabile, subliniind, totodată, că restricțiile privind asociațiile sau activitățile legale din statele membre rămân responsabilitatea autorităților naționale competente în temeiul legislației naționale;
13. invită Consiliul să examineze includerea Frăției Musulmane și a entităților afiliate acesteia pe lista UE stabilită în temeiul Poziției comune a Consiliului din 27 decembrie 2001, pe baza deciziilor autorităților naționale competente; invită statele membre, până când respectivele entități sunt incluse pe lista menționată, să utilizeze pe deplin dreptul intern pentru a dizolva asociațiile implicate în infiltrarea islamismului;
14. evidențiază responsabilitatea partidelor politice de a-și proteja procesele democratice interne împotriva infiltrării organizate și a influenței nejustificate prin apartenența la partide, selectarea candidaților, votul preferențial, mobilizarea electorală sau cooperarea cu pretinși reprezentanți ai comunităților sau cu rețelele organizate;
15. reliefează că musulmanii înșiși pot fi victime ale constrângerii islamiste și solicită să fie protejată libertatea individuală a femeilor, a disidenților, a musulmanilor laici, a persoanelor convertite, a apostaților și a musulmanilor care resping islamul politic;
16. reafirmă libertatea de conștiință și de exprimare, inclusiv dreptul de a critica, a satiriza, a caricaturiza sau a respinge religiile și doctrinele religioase, inclusiv islamul, precum și dreptul de a renunța la orice religie; invită statele membre să protejeze persoanele care își exercită aceste libertăți împotriva violenței, amenințărilor și intimidării și să respingă restricțiile care echivalează cu interdicțiile pentru blasfemie;
17. respinge încercările de a folosi amenințarea islamismului pentru a justifica o competență suplimentară a UE pentru discursul legal, dezbaterea politică, exprimarea religioasă sau societatea civilă, inclusiv printr-o extindere a Scutului european pentru democrație, a Regulamentului privind serviciile digitale sau a altor instrumente care reglementează spațiul informării;
18. accentuează că cooperarea transfrontalieră pentru combaterea rețelelor islamiste trebuie să respecte competențele și suveranitatea constituțională a statelor membre;
19. încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.